Prezentarea programului I LOVE BUCHAREST in cadrul Anualei de Ahitectura Bucuresti, 2007
I LOVE BUCHAREST este un program de arta publica si comunitara aparut in contextul orasului Bucuresti, orasul care isi reclama traditia/ identitatea de oras european.
Dincolo de nume , un oras este asociat cu un set de componente care la nivel vizual sunt recognoscibile in si prin spatiul public. Pentru Bucuresti „semnele” acestea inca se formuleaza, cu toate ca evolutia sa a parcurs toate treptele de la transfer, la asezare si la expansiune.
La nivelul comunitatii relatia de proximitate incepe sa evolueze in sensul depasirii stricte a componentei voyeuriste , pentru ca a coexista, unii cu ceilalti, inseamna pe rand, relationare, implicare, atitudine.
In toamna anului 2005 Galeria Grigore Mora si Fundatia FreeForm Trust au desfasurat la Casa Ioana (singurul adapost de noapte pentru oamenii fara locuinta din Bucuresti) un proiect de arta comunitara ce a constat în pictarea fatadei adapostului, acesta fiind de fapt o fosta piata construita în perioada comunista si transformata acum în spatiu de locuit pentru 100 de persoane fara casa.Acest proiect este primul pas în construirea unui parteneriat de lunga durata între doua institutii (fundatii) ce sprijina arta contemporana, arta publica –comunitara: Freeform Trust & Hothouse asociatie ce functioneaza de 30 de ani la Londra, cu o experienta foarte bogata în domeniul artei publice si galeria de arta moderna si contemporana Grigore Mora.
Pentru artistii romani implicati acest proiect a insemnat relationarea in mod direct cu o comunitate pe care societatea a marginalizat-o si careia i-au fost aplicate limite. Tocmai prin acest prim gest, artistic, au fost rearanjate componentele cotidianului: componenta umana, a castigat in favoarea componentei spatiale, care la randul ei a depasit-o pe cea temporala.
Pornim de la ideea ca Bucurestiul nu mai poate fi decat obiectul unei analize pe orizontala si nu poate fi simplu definit ca artefact urban, intampalre pentru toti locatarii sai. Atata vreme cat schimbarile virulente afecteaza toate structurile socialului, raspunsul firesc, ca forma de rezistenta la toate aceste mutatii, este un gest cultural.
Proiectul Casa Ioana nu a ramas singular si a fost continuat de artistii Galeriei Grigore Mora in cadrul programului care se va numi din acest moment I LOVE BUCHAREST la "Centrul de Zi pentru Persoanele fara Adapost" din bulevardul Bucurestii Noi nr.67 (vis-à-vis de Teatrul Masca). Galeria "Grigore Mora" si Asociatia "Casa Ioana", în prezenta Domnului Jonathan Scheele, Seful Delegatiei Comisiei Europene în Romania, au vernisat pictura murala realizata pe zidul exterior alcentrului.Centrul de Zi asigura adapost pe perioada zilei si organizarea de activitati terapeutice destinate tuturor persoanelor fara adapost din zona Bucurestii Noi si de peste tot din capitala. Este un loc în care acesti oameni pot desfasura activitati de zi: activitati casnice cotidiene (spalarea hainelor, calcarea lor etc.), pot munci (cativa dintre acestia confectioneaza cosuri de rafie destinate vanzarii), pot juca ping pong sau diverse alte jocuri, pot citi ziare pentru a-si cauta un loc de munca etc.
A vorbi despre I Love Bucharest in prezenta contextului uman si artistic inseamna in fond transferul de la generic la real. Nu voi descrie un proiect ci sectiuni suucesive juxtapuse in contextul bucurestean.
Respectand ordinea cronologica, primul eveniment in care echipa de artisti a fost prezenta purtand numele de I Love Bucharest a fost Street Delivery, eveniment ce a avut locin luna mai a anului 2006. Strada Pictor Verona a fost inchisa accesului masinilor si astfel a putut fi stabilit un nivel interesant de comunicare intre diversele organizatii culturale cat si intre acestea si public. Dintr-o data arhitectura , prin reprezentantul sau-spatiul urban-a devenit interesanta, admitandu-si limitele temporale si spatiale si incercand o forma noua de resuscitare – prin comunicare. Sondajul propus si realizat de echipa I Love Bucharest ( sondaj realizat cu ajutorul unui chestionar si completat de catre public =imagini cu text de la chestionare),a dovedit, disponibilitatea mare a oamenilor fata de acest tip de manifestari, dincolo de lipsa de informatie si de experienta a publicului fata de spatiul urban public.
Am comunicat cu oamenii prin intermediul cartilor postale in care au fost surprinse pasaje din universul cotidian. Desi obisnuiti cu astfel de imagini, tocmai acest tip de cotidian a fost cel care a atras, pentru ca vorbeste altfel despre locurile pe care le vizitam si le revizitam in fiece clipa, in Bucuresti. Fotografia ca mijloc de comunicare imbratiseaza mai mult decat o imagine pictata o perceptie continua a spatiului de langa si a comportamentului social.
Ne traim viata in si prin limbaj fie ca este vorba de cuvinte fie ca este vorba de imagini. Intre noi si realitate se puprapune deseori un filtru fumuriu obturand atat perceptia cat si reactia. Este vorba de lipsa de atentie si de delicatete in ceea ce priveste relatiile umane. Prezenta copiilor si a jocului ne-au ajutat in mod real sa facem judecati de valoare si sa ne evaluam actiunile. Cu participarea copiilor atat pentru evenimentul Street Delivery cat si pentru Deseneaza pentru Bucuresti, la a doua a sa aparitie cu ocazia Zielelor Bucurestiului (toamna anului 2006) distanta dintre proiectele propuse si realitatea umana a fost redusa , diferentele sterse.
Proiectele din cadrul programului I Love Bucharest se redefinesc astfel ca vectori de comunicare. Daca la Pictor Verona am obtinut acordul sa ii spunem elitei, la Zilele Bucurestiului acordul comunitatii a fost depasit si am ajuns chiar sa colaboram cu comunitatea , lucru pe care toate proiectele propuse de programul I Love Bucharest il urmaresc.
Incertitudinea spatiului Lipscani a reprezenatat un motiv pentru rescrierea unei istorii care nu a fost niciodata stearsa, cel mult uitata. Programul si artistii au fost invitati sa participe la Zilele Bucurestiului si urmand principiul de a invata sa actionam intr-un context am ales ca doar cateva dintre proiecte sa participe . Contextul in care am lucrat este unul de tip palimsest si subiectii variabili: de la oameni pana la cladiri.
Dezechilibrul conditie a acestei zone a produs mai multe forme de reactie . Unul din proiecte este Stickere si a propus un soi de pansament artistic pentru locuri uitate sau parasite - o structura spatiala rigida care nu se mai potriveste unei functiuni flexibile comerciale a sfarsit prin a deveni mediul de expresie al diferentelor. Depasind logica expansiunii materiale , peisajul urban lipscanian nu ramane decat ca suma aritmetica a unor placute de marcaj . Este singura „ordine” permisa si accepatata . Stickerele aplicate acestor ziduri pot fi descrise ca eliberatoare, dincolo de orice forma de geometrie , orice ordine , orice tiranie stilistica.
Spatiul si timpul s-au comprimat cu ajutorul unui sofisticat sistem binar . Din aceasta ecuatie membrii echipei I LOVE BUCHAREST au ales atat oamenii cat si spatiul ca subiecte si obiecte ale demersului artistic si creativ .Istoria in general nu este despre timp ci despre spatiu si mai precis despre acel spatiu pozitiv al vecinatatii, al proximitatii, al comunitatii. Specialistii il numesc spatiu urban iar interventiile asupra sa au de cele mai multe ori in ultima vreme apelativul -regenerare.
Producerea, diseminarea si validarea artei si culturii la nivelul comunitatii , in contextul actual, nu pot fi realizate decat prin implicarea in mod direct, activ a actorilor din zona artei cat si din celelalte segmente ale societatii.
Panza pictata, care a acoperit una dintre casele de pe Str. Smardan, este o altfel de interpreta a unui loc , de aceasta data in constructie. Ca si arhitectura contemporana , arta contemporana este despre intensitate. O cladire in sine creaza intensitate din cauza instabilitaii relatiei dintre forma si functiune, si a tensiunii dintre experienta stiintifica, tehnologica si cea psiholologica. Suportul panzei a fost unul extrem de permisiv in sensul ca edificarea nu a fost definitiva , spatiul ramanand deschis. Ambiguitatea aceasta a permis insa autonomia fiecarui pasaj pictat si redefinirea relatiei public –privat la un nivel profund senzorial.
Un nou tip de analiza, participativa , a devenit expresie artistica in timpul celor 4 zile de evenimet. Oameni din zona s-au lasat antrenati in a-si expune intimitatea prin intermediul unui reportaj fotografic. Am descoperit modele ale acumularii la un segment de populatie a carui univers evolueaza intr-un mod mai putin controlat, seminidependent fata de regulile urbane, diferit fata de obisnuitele locuinte intelectuale.
Pentru echipa I Love Bucharest , Zilele Bucurestiului au reprezentat un punct central dar nu neapart centrul actiunilor noastrea, Asta din cauza ca , pozitionandu-ne ca observatori obiectivi am realizat ca experienta avuta acolo in fond, a fost motorul pentru inca alte doua proiecte: Roll-Up Art si Strada Cartii.
Schimbarea unei societati, imbogatirea unui nivel social cu ajutorul mijloacelor specifice artei sunt principalele dezideratele ale programului I LOVE BUCHAREST. Arta publica si comunitara este cea pe care se sprjina si defineste acest program din cauza ca artistii , la un nivel profund sensibil asigura, fac posibil sincronismul dintre nevoia si capacitatea de exprimare artistica si nevoia umana , in sens larg de frumos, si toate atributele asociate acestuia – bine, echitabil, libertate, identitate.
Piata Universitatii este unul dintre locurile favorizate cu masura in sensul ca grija si atentia se intorc aici de fiecare data cand un eveniment mai amplu are nevoie de un spatiu mai mare pentru a se produce si atunci cand se intampla avem statutul de inviati . Strada Cartii este unul din proiectele care inseamna implicare directa a oamenilor si prin intermediul citatelor , constientizarea ca nu suntem decat victimele unui spatiu, ca nu subscriem doar la a fi cetateni .
Relatia cu comunitatea nu mai este obiectul particular al realitatii unui grup, al unei retele, fie ea si culturala ; se produce spontant , in locuri in care comunitatea, asemeni aranjametelor urbane , se deschide. Strada Cartii propune o redescoperire a fiecaruia cu noi insine.
Tot astfel Roll-Up Art utilizand proiectia ca expresie vizuala , depaseste o noua limita. Suntem obisnuiti sa intram in muzee daca vrem sa vedem „arta”, exprimandu-se. Dar daca arta ar fi ultima expresie a nevoii umane de comunicare ?! Suntem obisnuiti sa ni se spuna ce sa consumam , unde trebuie sa locuim, ce trebuie sa facem cand avem cateva clipe libere – tot mecanismul media a facut o fixatie pe noi si pe produs. Inviatatia de a gandi si de a alege ce sa privesti si la ce sa visezi in urmatoarele clipe libere reprezinta raspunsul pe care artistii l-au ales utopismului ca daca alegi un anumit tip de arhitectura si un anumit tip de spatiu public, automat valorile de tip comunitar vor fi recastigate. Roll-Up Art resuseste sa puna in relatie mediul si individul , artistul si comunitatea , si nu doar sa vorbeasca in mod constant despre viata publica in sensul a ceva ce se pierde.
As minti daca as spune ca programul I LOVE BUCHAREST , program de arta publica a aparut ca actiune programata de identificare a unei nevoi si sa ii spunem creare a unui soft/ mecanism de satisfacere a acestei nevoi. Liantul declarat al acestui program il reprezinta dorinta de a face – pentru Bucuresti – de catre artisti vizuali – in mod voluntar. Desigur, conditia dezirabila - adica varietatea – este asigurata de natura prima umana.
De remarcat este faptul ca artistii care au pus in miscare acest program , in cea mai mare parte nu provin din Bucuresti. Si aceasta situatie este relevanta pentru natura publica / urbana / comunitara a proiectelor. Metaforic vorbind , metoda de operare este inversa metodei globale ce reprezinta motorul modificarilor urbane si anume - periferia incearca sa prinda centrul si nu invers.
La terasa La Motoare a avut loc, vara trecuta Puzzle Project – editia I . Conceput ca tabara internationala de expresie artistica, acest proiect a realizat, pentru unul dintre cele mai animate locuri din Bucuresti, simultaneitatea a doua tipuri de comportament social - comportament creativ si comportament consumator ambele avand o ciudata trasatura comuna si anume – nomada. Fiecare dintre casetele pictate ale zidului de la Motoare reprezinta o alta viziune a orasului rezultata atat din atractia fata de oras, inteleasa ca limita , semne care limiteaza conditia de mobilitate si tendinta de evadare in zona intima a sentimentelor si trairilor.
Desi apartine arhitecturii, zidul de la motoare functionea ca un teritoriu al peisajului urban bucurestean exploatat insuficient.
Cuvintele insa nu reflecta insa intotdeauna acea realitate pe care cu sensibilitate artistii programului o nuanteaza cu fiece ce proiect propus, unele chiar realizate , si anume ca omul ramane masura. In acest sens ceea ce intelegem generic prin periferie isi pierde substanta .
Dincolo de nevoile umane de habitare, utilitati, tot ce are legatura si implica transportul de la apa, la transmisie de date voce si informatie digitalizata, exista nevoia la fel de umana de parcuri, librarii, galerii, sisteme de promovare si suport pentru activitatile culturale ale comunitatii. Proiectele din cadrul programului I LOVE BUCHAREST sunt despre identitate, despre spatiul public, despre zone defavorizate, toate acestea fiind in relatie cu locuitorii acestor zone in care fiecare artist isi dezvolta proiectul. ei devenind reperul unei definitii a spatiului
Aparut , pentru inceput ca program in cadrul galeriei Grigore Mora, galerie privata, si-a castigat intr-un an si jumatate individualitatea. Acum putem conjuga I LOVE BUCHAREST la toate cele trei timpuri : trecut , prezent, viitor , depasind sensul restrictiv temporal.
I LOVE BUCHAREST este un program de arta publica si comunitara aparut in contextul orasului Bucuresti, orasul care isi reclama traditia/ identitatea de oras european.
Dincolo de nume , un oras este asociat cu un set de componente care la nivel vizual sunt recognoscibile in si prin spatiul public. Pentru Bucuresti „semnele” acestea inca se formuleaza, cu toate ca evolutia sa a parcurs toate treptele de la transfer, la asezare si la expansiune.
La nivelul comunitatii relatia de proximitate incepe sa evolueze in sensul depasirii stricte a componentei voyeuriste , pentru ca a coexista, unii cu ceilalti, inseamna pe rand, relationare, implicare, atitudine.
In toamna anului 2005 Galeria Grigore Mora si Fundatia FreeForm Trust au desfasurat la Casa Ioana (singurul adapost de noapte pentru oamenii fara locuinta din Bucuresti) un proiect de arta comunitara ce a constat în pictarea fatadei adapostului, acesta fiind de fapt o fosta piata construita în perioada comunista si transformata acum în spatiu de locuit pentru 100 de persoane fara casa.Acest proiect este primul pas în construirea unui parteneriat de lunga durata între doua institutii (fundatii) ce sprijina arta contemporana, arta publica –comunitara: Freeform Trust & Hothouse asociatie ce functioneaza de 30 de ani la Londra, cu o experienta foarte bogata în domeniul artei publice si galeria de arta moderna si contemporana Grigore Mora.
Pentru artistii romani implicati acest proiect a insemnat relationarea in mod direct cu o comunitate pe care societatea a marginalizat-o si careia i-au fost aplicate limite. Tocmai prin acest prim gest, artistic, au fost rearanjate componentele cotidianului: componenta umana, a castigat in favoarea componentei spatiale, care la randul ei a depasit-o pe cea temporala.
Pornim de la ideea ca Bucurestiul nu mai poate fi decat obiectul unei analize pe orizontala si nu poate fi simplu definit ca artefact urban, intampalre pentru toti locatarii sai. Atata vreme cat schimbarile virulente afecteaza toate structurile socialului, raspunsul firesc, ca forma de rezistenta la toate aceste mutatii, este un gest cultural.
Proiectul Casa Ioana nu a ramas singular si a fost continuat de artistii Galeriei Grigore Mora in cadrul programului care se va numi din acest moment I LOVE BUCHAREST la "Centrul de Zi pentru Persoanele fara Adapost" din bulevardul Bucurestii Noi nr.67 (vis-à-vis de Teatrul Masca). Galeria "Grigore Mora" si Asociatia "Casa Ioana", în prezenta Domnului Jonathan Scheele, Seful Delegatiei Comisiei Europene în Romania, au vernisat pictura murala realizata pe zidul exterior alcentrului.Centrul de Zi asigura adapost pe perioada zilei si organizarea de activitati terapeutice destinate tuturor persoanelor fara adapost din zona Bucurestii Noi si de peste tot din capitala. Este un loc în care acesti oameni pot desfasura activitati de zi: activitati casnice cotidiene (spalarea hainelor, calcarea lor etc.), pot munci (cativa dintre acestia confectioneaza cosuri de rafie destinate vanzarii), pot juca ping pong sau diverse alte jocuri, pot citi ziare pentru a-si cauta un loc de munca etc.
A vorbi despre I Love Bucharest in prezenta contextului uman si artistic inseamna in fond transferul de la generic la real. Nu voi descrie un proiect ci sectiuni suucesive juxtapuse in contextul bucurestean.
Respectand ordinea cronologica, primul eveniment in care echipa de artisti a fost prezenta purtand numele de I Love Bucharest a fost Street Delivery, eveniment ce a avut locin luna mai a anului 2006. Strada Pictor Verona a fost inchisa accesului masinilor si astfel a putut fi stabilit un nivel interesant de comunicare intre diversele organizatii culturale cat si intre acestea si public. Dintr-o data arhitectura , prin reprezentantul sau-spatiul urban-a devenit interesanta, admitandu-si limitele temporale si spatiale si incercand o forma noua de resuscitare – prin comunicare. Sondajul propus si realizat de echipa I Love Bucharest ( sondaj realizat cu ajutorul unui chestionar si completat de catre public =imagini cu text de la chestionare),a dovedit, disponibilitatea mare a oamenilor fata de acest tip de manifestari, dincolo de lipsa de informatie si de experienta a publicului fata de spatiul urban public.
Am comunicat cu oamenii prin intermediul cartilor postale in care au fost surprinse pasaje din universul cotidian. Desi obisnuiti cu astfel de imagini, tocmai acest tip de cotidian a fost cel care a atras, pentru ca vorbeste altfel despre locurile pe care le vizitam si le revizitam in fiece clipa, in Bucuresti. Fotografia ca mijloc de comunicare imbratiseaza mai mult decat o imagine pictata o perceptie continua a spatiului de langa si a comportamentului social.
Ne traim viata in si prin limbaj fie ca este vorba de cuvinte fie ca este vorba de imagini. Intre noi si realitate se puprapune deseori un filtru fumuriu obturand atat perceptia cat si reactia. Este vorba de lipsa de atentie si de delicatete in ceea ce priveste relatiile umane. Prezenta copiilor si a jocului ne-au ajutat in mod real sa facem judecati de valoare si sa ne evaluam actiunile. Cu participarea copiilor atat pentru evenimentul Street Delivery cat si pentru Deseneaza pentru Bucuresti, la a doua a sa aparitie cu ocazia Zielelor Bucurestiului (toamna anului 2006) distanta dintre proiectele propuse si realitatea umana a fost redusa , diferentele sterse.
Proiectele din cadrul programului I Love Bucharest se redefinesc astfel ca vectori de comunicare. Daca la Pictor Verona am obtinut acordul sa ii spunem elitei, la Zilele Bucurestiului acordul comunitatii a fost depasit si am ajuns chiar sa colaboram cu comunitatea , lucru pe care toate proiectele propuse de programul I Love Bucharest il urmaresc.
Incertitudinea spatiului Lipscani a reprezenatat un motiv pentru rescrierea unei istorii care nu a fost niciodata stearsa, cel mult uitata. Programul si artistii au fost invitati sa participe la Zilele Bucurestiului si urmand principiul de a invata sa actionam intr-un context am ales ca doar cateva dintre proiecte sa participe . Contextul in care am lucrat este unul de tip palimsest si subiectii variabili: de la oameni pana la cladiri.
Dezechilibrul conditie a acestei zone a produs mai multe forme de reactie . Unul din proiecte este Stickere si a propus un soi de pansament artistic pentru locuri uitate sau parasite - o structura spatiala rigida care nu se mai potriveste unei functiuni flexibile comerciale a sfarsit prin a deveni mediul de expresie al diferentelor. Depasind logica expansiunii materiale , peisajul urban lipscanian nu ramane decat ca suma aritmetica a unor placute de marcaj . Este singura „ordine” permisa si accepatata . Stickerele aplicate acestor ziduri pot fi descrise ca eliberatoare, dincolo de orice forma de geometrie , orice ordine , orice tiranie stilistica.
Spatiul si timpul s-au comprimat cu ajutorul unui sofisticat sistem binar . Din aceasta ecuatie membrii echipei I LOVE BUCHAREST au ales atat oamenii cat si spatiul ca subiecte si obiecte ale demersului artistic si creativ .Istoria in general nu este despre timp ci despre spatiu si mai precis despre acel spatiu pozitiv al vecinatatii, al proximitatii, al comunitatii. Specialistii il numesc spatiu urban iar interventiile asupra sa au de cele mai multe ori in ultima vreme apelativul -regenerare.
Producerea, diseminarea si validarea artei si culturii la nivelul comunitatii , in contextul actual, nu pot fi realizate decat prin implicarea in mod direct, activ a actorilor din zona artei cat si din celelalte segmente ale societatii.
Panza pictata, care a acoperit una dintre casele de pe Str. Smardan, este o altfel de interpreta a unui loc , de aceasta data in constructie. Ca si arhitectura contemporana , arta contemporana este despre intensitate. O cladire in sine creaza intensitate din cauza instabilitaii relatiei dintre forma si functiune, si a tensiunii dintre experienta stiintifica, tehnologica si cea psiholologica. Suportul panzei a fost unul extrem de permisiv in sensul ca edificarea nu a fost definitiva , spatiul ramanand deschis. Ambiguitatea aceasta a permis insa autonomia fiecarui pasaj pictat si redefinirea relatiei public –privat la un nivel profund senzorial.
Un nou tip de analiza, participativa , a devenit expresie artistica in timpul celor 4 zile de evenimet. Oameni din zona s-au lasat antrenati in a-si expune intimitatea prin intermediul unui reportaj fotografic. Am descoperit modele ale acumularii la un segment de populatie a carui univers evolueaza intr-un mod mai putin controlat, seminidependent fata de regulile urbane, diferit fata de obisnuitele locuinte intelectuale.
Pentru echipa I Love Bucharest , Zilele Bucurestiului au reprezentat un punct central dar nu neapart centrul actiunilor noastrea, Asta din cauza ca , pozitionandu-ne ca observatori obiectivi am realizat ca experienta avuta acolo in fond, a fost motorul pentru inca alte doua proiecte: Roll-Up Art si Strada Cartii.
Schimbarea unei societati, imbogatirea unui nivel social cu ajutorul mijloacelor specifice artei sunt principalele dezideratele ale programului I LOVE BUCHAREST. Arta publica si comunitara este cea pe care se sprjina si defineste acest program din cauza ca artistii , la un nivel profund sensibil asigura, fac posibil sincronismul dintre nevoia si capacitatea de exprimare artistica si nevoia umana , in sens larg de frumos, si toate atributele asociate acestuia – bine, echitabil, libertate, identitate.
Piata Universitatii este unul dintre locurile favorizate cu masura in sensul ca grija si atentia se intorc aici de fiecare data cand un eveniment mai amplu are nevoie de un spatiu mai mare pentru a se produce si atunci cand se intampla avem statutul de inviati . Strada Cartii este unul din proiectele care inseamna implicare directa a oamenilor si prin intermediul citatelor , constientizarea ca nu suntem decat victimele unui spatiu, ca nu subscriem doar la a fi cetateni .
Relatia cu comunitatea nu mai este obiectul particular al realitatii unui grup, al unei retele, fie ea si culturala ; se produce spontant , in locuri in care comunitatea, asemeni aranjametelor urbane , se deschide. Strada Cartii propune o redescoperire a fiecaruia cu noi insine.
Tot astfel Roll-Up Art utilizand proiectia ca expresie vizuala , depaseste o noua limita. Suntem obisnuiti sa intram in muzee daca vrem sa vedem „arta”, exprimandu-se. Dar daca arta ar fi ultima expresie a nevoii umane de comunicare ?! Suntem obisnuiti sa ni se spuna ce sa consumam , unde trebuie sa locuim, ce trebuie sa facem cand avem cateva clipe libere – tot mecanismul media a facut o fixatie pe noi si pe produs. Inviatatia de a gandi si de a alege ce sa privesti si la ce sa visezi in urmatoarele clipe libere reprezinta raspunsul pe care artistii l-au ales utopismului ca daca alegi un anumit tip de arhitectura si un anumit tip de spatiu public, automat valorile de tip comunitar vor fi recastigate. Roll-Up Art resuseste sa puna in relatie mediul si individul , artistul si comunitatea , si nu doar sa vorbeasca in mod constant despre viata publica in sensul a ceva ce se pierde.
As minti daca as spune ca programul I LOVE BUCHAREST , program de arta publica a aparut ca actiune programata de identificare a unei nevoi si sa ii spunem creare a unui soft/ mecanism de satisfacere a acestei nevoi. Liantul declarat al acestui program il reprezinta dorinta de a face – pentru Bucuresti – de catre artisti vizuali – in mod voluntar. Desigur, conditia dezirabila - adica varietatea – este asigurata de natura prima umana.
De remarcat este faptul ca artistii care au pus in miscare acest program , in cea mai mare parte nu provin din Bucuresti. Si aceasta situatie este relevanta pentru natura publica / urbana / comunitara a proiectelor. Metaforic vorbind , metoda de operare este inversa metodei globale ce reprezinta motorul modificarilor urbane si anume - periferia incearca sa prinda centrul si nu invers.
La terasa La Motoare a avut loc, vara trecuta Puzzle Project – editia I . Conceput ca tabara internationala de expresie artistica, acest proiect a realizat, pentru unul dintre cele mai animate locuri din Bucuresti, simultaneitatea a doua tipuri de comportament social - comportament creativ si comportament consumator ambele avand o ciudata trasatura comuna si anume – nomada. Fiecare dintre casetele pictate ale zidului de la Motoare reprezinta o alta viziune a orasului rezultata atat din atractia fata de oras, inteleasa ca limita , semne care limiteaza conditia de mobilitate si tendinta de evadare in zona intima a sentimentelor si trairilor.
Desi apartine arhitecturii, zidul de la motoare functionea ca un teritoriu al peisajului urban bucurestean exploatat insuficient.
Cuvintele insa nu reflecta insa intotdeauna acea realitate pe care cu sensibilitate artistii programului o nuanteaza cu fiece ce proiect propus, unele chiar realizate , si anume ca omul ramane masura. In acest sens ceea ce intelegem generic prin periferie isi pierde substanta .
Dincolo de nevoile umane de habitare, utilitati, tot ce are legatura si implica transportul de la apa, la transmisie de date voce si informatie digitalizata, exista nevoia la fel de umana de parcuri, librarii, galerii, sisteme de promovare si suport pentru activitatile culturale ale comunitatii. Proiectele din cadrul programului I LOVE BUCHAREST sunt despre identitate, despre spatiul public, despre zone defavorizate, toate acestea fiind in relatie cu locuitorii acestor zone in care fiecare artist isi dezvolta proiectul. ei devenind reperul unei definitii a spatiului
Aparut , pentru inceput ca program in cadrul galeriei Grigore Mora, galerie privata, si-a castigat intr-un an si jumatate individualitatea. Acum putem conjuga I LOVE BUCHAREST la toate cele trei timpuri : trecut , prezent, viitor , depasind sensul restrictiv temporal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu