Prezentarea expozitiei lui Ovidiu Fenes - TROFEE: JECO & PLASTIC, ce a avut loc la Galeria Grigore Mora
A cuceri lumea prin ochii unui copil e o stare pe care multi dintre noi nu si-o permit.
Reinventarea acestei lumi inca este un proces si mai greu de vreme ce in fiecare clipa suntem expusi comertului cu obiceiuri de consum. Insa nu clipa ci mai degraba momentul este cel care ma incetineste si ma face sa zabovesc in povestea delicata a lucrarilor lui Ovidiu Fenes.
Stiu decat atat: “i-am spui lui Toma-baiatul meu- intr-o zi – haide sa desenezisi... extraordinar – a adunat in mana toate creioanele si le-a azvarlit pe hartie”.
Universul a scapat de mult de sub control, controlul oamenilor si in fapt nu stim daca lucrurile au stat vreodata in acest raport de putere. Jocul singur poate fi preconditie pentru efemeritatea gestului de a lua in stapanire lumea . Cum ? Cu aparenta deznadejde a semnificantului si a semnificatului a caror limita dispare pe masura ce privirea curioasa se intoarce spre interior.
Obisnuim sa spunem:’’ chestia” lui Ovidiu este nonviolenta ca forma de escapism si iaceasta nu in sensul refuzului ci mai degaraba acceptarii unei realitati tehnicizate, mecanizate.
Ca sa deconstruiesti trebuie sa ai ce si ca sa construiesti trebuie sa simti la nivel profund o anumita intensitate.
Am rotit panza albastra in jurul meu si m-am trezit rostogolind bucati de lemn ca bulgari de zapada purtand masca ciudata a strainului care s-a adapostit in spatele gradinii, am fost sus in mica casa pentru pasari asemeni zidurilor care ma tin prizonier atunci cand lucrez si in final am facut schimb de suflete cu universul cu ajutorul unor fotografii vechi. Mi-am acordat vechea trompeta pe care se sprijinea de obicei chiuveta si m-am gasit recompunandu-ma in blocuri de polistiren pe harta bine decupata a unui loc din lumea asta. Si micul robot de metal a reusit sa evadeze prin fereastra lasata deschisa a terasei din seria inexplicabila a unor numere mci cu durata scurta care migreaza de-a lungul soselei.
Arhiva lui Ovidiu Fenes corespunde intrucatva ideii evolutiei moderne pentru ca nu este fixata prin obiecte/instalatii mari, sau unice ci corespunde mai degraba diviziunii in siruri infinite a unui univers pe care noi , toti ceilalti il abandonam.
Aparenta miscare buleana de-a lungul unui orizont infinit permite simultaneitatea celor 30 si cu 5 de ani de joaca.
In fiecare zi povestea a fost si va continua sa fie alta. Estetica vizuala are senzatia si sentimentul de vartej si are in subtext faptul ca transformarile simultane la care un material sau un obiect sunt supuse inseamna ca spatiul claustrobob a fost depasit eliberand forme pozitive ale reorganizarii sociale. Geamanatanul indesat cu iarba a transformat gradual, pe masura ce ii intelegem aromele ,spatiul exterior, densficand existenta fizic determinata de pereti.
A cuceri lumea prin ochii unui copil e o stare pe care multi dintre noi nu si-o permit.
Reinventarea acestei lumi inca este un proces si mai greu de vreme ce in fiecare clipa suntem expusi comertului cu obiceiuri de consum. Insa nu clipa ci mai degraba momentul este cel care ma incetineste si ma face sa zabovesc in povestea delicata a lucrarilor lui Ovidiu Fenes.
Stiu decat atat: “i-am spui lui Toma-baiatul meu- intr-o zi – haide sa desenezisi... extraordinar – a adunat in mana toate creioanele si le-a azvarlit pe hartie”.
Universul a scapat de mult de sub control, controlul oamenilor si in fapt nu stim daca lucrurile au stat vreodata in acest raport de putere. Jocul singur poate fi preconditie pentru efemeritatea gestului de a lua in stapanire lumea . Cum ? Cu aparenta deznadejde a semnificantului si a semnificatului a caror limita dispare pe masura ce privirea curioasa se intoarce spre interior.
Obisnuim sa spunem:’’ chestia” lui Ovidiu este nonviolenta ca forma de escapism si iaceasta nu in sensul refuzului ci mai degaraba acceptarii unei realitati tehnicizate, mecanizate.
Ca sa deconstruiesti trebuie sa ai ce si ca sa construiesti trebuie sa simti la nivel profund o anumita intensitate.
Am rotit panza albastra in jurul meu si m-am trezit rostogolind bucati de lemn ca bulgari de zapada purtand masca ciudata a strainului care s-a adapostit in spatele gradinii, am fost sus in mica casa pentru pasari asemeni zidurilor care ma tin prizonier atunci cand lucrez si in final am facut schimb de suflete cu universul cu ajutorul unor fotografii vechi. Mi-am acordat vechea trompeta pe care se sprijinea de obicei chiuveta si m-am gasit recompunandu-ma in blocuri de polistiren pe harta bine decupata a unui loc din lumea asta. Si micul robot de metal a reusit sa evadeze prin fereastra lasata deschisa a terasei din seria inexplicabila a unor numere mci cu durata scurta care migreaza de-a lungul soselei.
Arhiva lui Ovidiu Fenes corespunde intrucatva ideii evolutiei moderne pentru ca nu este fixata prin obiecte/instalatii mari, sau unice ci corespunde mai degraba diviziunii in siruri infinite a unui univers pe care noi , toti ceilalti il abandonam.
Aparenta miscare buleana de-a lungul unui orizont infinit permite simultaneitatea celor 30 si cu 5 de ani de joaca.
In fiecare zi povestea a fost si va continua sa fie alta. Estetica vizuala are senzatia si sentimentul de vartej si are in subtext faptul ca transformarile simultane la care un material sau un obiect sunt supuse inseamna ca spatiul claustrobob a fost depasit eliberand forme pozitive ale reorganizarii sociale. Geamanatanul indesat cu iarba a transformat gradual, pe masura ce ii intelegem aromele ,spatiul exterior, densficand existenta fizic determinata de pereti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu